Deși din vechea Cetate Poienari nu a mai rămas decât o ruină, aceasta încă veghează comuna Arefu
Printre multele legende locale ce înconjoară Cetatea Poienari, una dintre acestea spune că Vlad Țepeș este întemeietorul cetății, însă, conform cu izvoarele istorice ce s-au păstrat din vechime, cunoaștem că cetatea a fost construită de Negru Vodă – fondatorul și primul domn al Țării Românești – în sec. al XIII-lea, din dorința de a fortifica apărarea nordului Țării Românești. Inițial, cetatea avea doar un singur turn.
Construcția a continuat în vremea lui Țepeș Vodă, realizată cu boieri târgovișteni pe care Țepeș i-a condamnat, la aflarea veștii despre complotul pe care aceștia îl puseseră la cale împotriva sa – potrivit Letopisețului Cantacuzinesc ce descrie istoria vremurilor dintre 1290 și 1690.
Țepeș a adăugat la construcție încă patru turnuri, unite prin ziduri solide de cărămidă și multiple dependințe – cu scopul de a alcătui atât un refugiu, cât și un punct de observație.
Potrivit arheologilor, tehnica de edificare a zidurilor, de tradiţie bizantină, a constat din ridicarea fețelor din piatră, urmată de umplerea spaţiului interior cu emplecton, consolidat apoi cu un grătar din bârne de lemn, dispuse longitudinal şi transversal.
Potrivit site-ului cetateapoienari.ro, un interes deosebit al arheologilor îl reprezintă una din încăperi, parţial prăbușită, cu o suprafaţă de circa 4 x 3 m, situată într-un spaţiu amenajat în stâncă: cisterna. Construită odată cu zidurile cetății, aceasta prezintă atât pe pereți, cât şi în partea inferioară, un strat gros de tencuială din mortar roşu, care oferea o perfectă impermeabilitate, tehnică de factură bizantină.
Turnurile semicirculare erau pardosite cu cărămizi dreptunghiulare, iar la nivelul podelei se găseau deschideri de tragere pentru artilerie.
Astăzi, din mândra cetate n-au rămas decât ruine, mai ales din cauza cutremurelor ce au destabilizat-o, de-a lungul timpului.
Ultimul mare cutremur din Zona Făgăraș – Câmpulung, ce a avut loc la data de 26 ianuarie 1916, a fost atât de puternic încât toată partea nordică a cetății împreună cu stânca de care se sprijinea s-a prăbușit. Ulterior cetatea a fost consolidată, dar nu a mai putut fi fost readusă la forma inițială.
Altitudinea la care se află cetatea este de aproximativ 850 de metri.
Aflată pe vârful Muntelui Cetățuia, Cetatea Poienari, cu ale sale 5 turnuri cu ziduri groase, surprinde vizitatorii mai ales prin amplasament
Reședință secundară a lui Vlad Țepeș, după cea de la Târgoviște, Cetatea Poienari este cunoscută și sub denumirile de Cetatea lui Țepeș Vodă și Cetatea lui Negru Vodă.
Reconstruită pentru a-i servi drept fortăreață împotriva turcilor, cetatea a reprezentat ultimul refugiu al domnitorului, înainte ca acesta să plece în Transilvania.
Cea mai de seamă legendă locală vorbește despre istețimea a șapte frați din satul Arefu, pe nume Dobrin, care, în timpul bătăliei cu turcii din 1462, au potcovit invers caii lui Țepeș. Domnitorul, făcându-i pe turci să creadă că s-a refugiat în cetate, și-a pierdut astfel urma în Transilvania. Drept răsplată, acesta le-a dăruit fraților Dobrin șapte munți din Făgăraș – teritoriul actual al comunei Arefu.
Însemnările mitropolitului Neofit Cretanul din anul 1747, confirmă faptul că „în zilele acestui domn Vlad vodă au fost venit tătarii cu turcii şi au bătut cetatea cu tunuri dintr-alt munte despre răsărit unde păzesc plăiaşii, ce se chiamă Posadă. Şi după ce au bătut cetatea pe nimeni n-au găsit într-însa, că domnul şi-au fost potcovit caii îndărăt şi au fugit pre alt plai în Ţara Ungurească”.
Într-adevăr, pe un alt vârf de munte din apropierea cetății se află un drum cunoscut sub denumirea de Drumul Turcului, pe care trupele turcești l-au pavat cu piatră pentru a putea urca tunurile și a bombarda cetatea.
Cetatea Poienari a fost menționată pentru prima dată în anul 1453, într-un document emis de către regele ungur Ladislau al V-lea Postumul, în care acesta le cere sibienilor să execute reparații în vederea folosirii cetății ca punct de rezistență împotriva turcilor. În alte documente, precum cele ale cancelariei din Valahia, numele cetății apare menționat începând cu anul 1481.
1480 reprezintă numărul de trepte din beton ce trebuie urcate, printr-o pădure de poveste, pentru a ajunge la Cetatea Poienari
O altă legendă transmisă peste generații spune că soția lui Vlad Țepeș, Anastasia Holszanska, nepoata reginei Poloniei, s-a sinucis în anul 1462, sărind în gol de pe unul dintre turnurile cetății. Stâncile din locul în care a căzut s-au înroșit și se spune chiar că acestea au rămas roșii până astăzi. Această legendă poate fi observată și în ecranizarea filmului Dracula din 1992.
Deși nu se află în imediata apropiere a cetății, Râul Doamnei a fost numit astfel în amintirea Anastasiei.
Motivul sinuciderii nu este clar, o sursă afirmând că ar fi fost reprezentat de gelozie, iar alta susținând că turcii erau în apropiere, iar Anastasia nu voia să cadă prizonieră în mâinile lor.
Cetatea Poienari este considerată a fi fost sursă de inspirație nu doar pentru Bram Stoker și al său roman Dracula, ci și pentru Jules Verne – atunci când a scris romanul Castelul din Carpați.
Cetatea a avut, de-a lungul timpului, nu doar rol de refugiu pentru domnitori, ci a fost folosită atât ca și vistierie, cât şi ca temniță.
Arefu – destinație turistică de excepție, în județul Argeș
